Fundașul are o problemă musculară și nu va mai evolua contra României. William Gallas ratează partida de la Constanța! Fundașul central a declarat forfait pentru meciul cu tricolorii, după ce a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă. În aceste condiții, jucătorul lui Arsenal nu va mai face deplasarea în România, în locul său selecționerul Raymond Domenech convocându-l deja pe Jean-Alain Boumsong, de la Olympique Lyon. „Din păcate, nu ne mai putem baza pe William. Nu este o accidentare gravă, însă, ca să nu riște, am preferat să stea cu România, dar și în amicalul de miercuri, cu Tunisia. Regret că planurile defensive mi-au fost date peste cap, deoarece intenționam să încep meciul cu el”, a declarat Domenech. Gallas nu este singura absență din lotul „cocoșilor“. Închizătorul Lassana Diarra a pierdut deja naționala din cauza unei inflamații la genunchiul stâng, în timp ce Anelka se confruntă în continuare cu o problemă la coapsă.
Variante: Mexes sau Squillaci În condițiile în care Gallas a lăsat un loc liber în apărare, iar Abidal este bătut în cuie pentru celălalt, Raymond Domenech este obligat să apeleze în centrul apărării, cel mai probabil, la Mexes. O altă variantă ar fi Squillaci, acesta traversând o formă excelentă la FC Sevilla.
„Gallas era o nulitate la școală. profesorii îl treceau de milă” Jerome Rothen, mijlocașul celor de la PSG, a scris o carte intitulată „Nu o să vă vină să mă credeți”, în care, la loc de cinste, figurează câteva capitole din cariera lui William Gallas. Rothen își amintește că Gallas era o nulitate la școală, profesorii trecându-l de milă. „Profesoara de matematică i-a cerut să știe tabla înmulțirii cu calculatorul în față. Ei bine, amicul meu a răspuns corect la patru întrebări din 20”, a fost doar una dintre întâmplările inedite ale fundașului de culoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER